ÎNCEPUTURILE SERVICIILOR DE INFORMAŢII – Francis Dvornik

0

Spionajul militar este o ocupaţie ultrasecretă. Publicul contemporan află puţin, iar generaţiile următoare au rareori ocazia să găsească materiale în arhive, deoarece mare parte din ele sunt distruse. În astfel de condiţii, puţine au putut fi dezvăluite despre subiect, totuşi Dvornik a analizat mijloacele vizibile ale serviciilor de informaţii, în special serviciile poştale şi de comunicaţii, pentru care există măcar dovezi fragmentare din multe civilizaţii.

– CAMBRIDGE UNIVERSITY PRESS

ÎNCEPUTURILE SERVICIILOR DE INFORMAŢII
Francis Dvornik
352pg+48pg colita
ISBN 978-973-728-815-8

Prin acest studiu despre serviciile de informaţii şi prin conturarea contextului istoric în care au fost ele angajate, Francis Dvornik adaugă istoriei o dimensiune în general neglijată până acum şi arătă importanţa acestor servicii în făurirea istoriei.
– NAVAL WAR COLLEGE REVIEW

Serviciile de informaţii eficiente, rapide şi fiabile au fost esenţiale pentru dezvoltarea şi prosperitatea tuturor imperiilor din istoria omenirii. Tactici şi metode diverse au fost utilizate încă de civilizaţiile antice din Orientul Apropiat şi au condus la construirea a mii de kilometri de reţele de drumuri cu posturi fortificate şi sisteme de poştă dotate cu catâri, ştafete călări şi poştalioane. Cartea este o descriere competentă a dovezilor despre metodele utilizate pentru colectarea şi transmiterea informaţiilor în Orientul Apropiat, imperiile roman, bizantin, arab şi mongol, ca şi în cnezatul moscovit. Trebuie specificat că, pentru Dvornik, „informaţiile” includ toate ştirile, nu doar pe cele de natură militară şi politică ce afectează direct statul şi planurile sale de acţiune în diplomaţie şi în războaiele cu alte state.

“Merită menționat și un alt detaliu care arată că serviciul de informații ptolemeic nu era preocupat exclusiv de evenimente politice și militare. Se știe că în perioada elenistică utilizarea elefanților era un factor foarte important în tehnica militară a vremii. Seleucizii își puteau procura din India oricât de mulți elefanți aveau nevoie, dar Egiptul nu avea niciunul și de aceea faraonul Ptolemeu al II-lea Filadelful a poruncit o explorare atentă a coastei de vest a Mării Roșii și a coastei regiunii Somaliland, unde elefanții trăiau în număr mare. Deoarece informațiile pe care le-a primit din acele ținuturi au fost favorabile, s-au înființat puncte speciale de vânătoare în teritoriile respective și s-au stabilit mijloace pentru transportul animalelor capturate în Egipt. Între Alexandria și punctele de vânătoare s-a purtat o corespondență oficială animată, iar scrisorile de la acestea din urmă erau transportate, împreună cu elefanții capturați, din porturile egiptene Filotera și Berenice, special echipate pentru transportul animalelor prin caravane speciale pe un drum bine organizat și protejat, spre Nil. Elefanții erau apoi ținuți în parcuri speciale, sub îngrijirea unor dresori aduși din India.
Acest serviciu de comunicare și informare a reprezentat coloana vertebrală a sistemului administrativ foarte centralizat al Egiptului ptolemeic, i-a conferit coeziunea necesară și i-a asigurat funcționarea lină și precisă.” (pag. 63)

 

FRANCIS DVORNIK (1893–1975), în cehă František Dvorník, a fost preot şi academician catolic. Este considerat unul dintre cei mai importanţi experţi ai secolului al XX-lea în istoria slavă şi bizantină şi în relaţiile dintre bisericile din Roma şi Constantinopol.
Născut într-o familie romano-catolică în Moravia, a absolvit Facultatea de Teologie, fiind hirotonisit preot, apoi a urmat Universitatea din Paris, studiind simultan mai multe specialităţi. A absolvit în 1926 şi a obţinut diploma de doctor în litere de la Sorbona. În 1928, a devenit profesor de istorie ecleziastică la Facultatea de Teologie Catolică din Praga, unde a devenit unul dintre fondatorii Institutului de Studii Slave Praghez şi cofondator al revistei Byzantinoslavica. În 1939, a emigrat în Marea Britanie şi în 1948 a fost numit profesor de studii bizantine la Centrul Dumbarton Oaks de la Universitatea Harvard. Între 1962 şi 1965, a fost consilier pentru istorie şi ecumenism al Vaticanului. A primit titluri de doctor onorific de la universităţi din Londra şi Paris, iar papa Paul al VI-lea i-a acordat titlul onorific de monsenior.

Cartea poate fi comandată pe www.librarul.ro și pe www.meteorpress.ro ,

Share.

Leave A Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.