Există muzicieni care umplu o scenă și există muzicieni care umplu un gol după ce pleacă. Garbis Dedeian a fost dintre cei din urmă. S-a născut pe 24 aprilie 1959 și a murit pe 13 ianuarie 2020, iar scena de jazz românească a simțit absența lui cu acel tip de tăcere specifică — nu tăcerea golului, ci a locului în care a existat ceva viu și cald și irepetabil. Joi, 23 aprilie, cu o zi înainte ca Garbis să fi împlinit 67 de ani, Sala Radio îi aduce un omagiu pe care îl merită: concertul „Ode to a Master” – The Spirit of Garbis Dedeian.
O zi după ziua lui: „Ode to a Master” și spiritul lui Garbis Dedeian
Conceptul și aranjamentele aparțin saxofonistului Cătălin Milea, un muzician care știe ce face atunci când se apropie de un repertoriu cu greutate afectivă. Nu este genul de omagiu care încremenește subiectul în chihlimbar, ci unul care încearcă să facă ce a făcut și Dedeian însuși: să pună muzica în mișcare, să o lase să respire. Programul cuprinde atât piese iconice din repertoriul său — „Povestea mea”, „În liniștea nopții”, „De dragul tău” —, cât și lucrări mai puțin cunoscute publicului larg, alături de „Tribute to Coltrane”, titlu care spune totul despre coordonatele estetice ale omului omagiat.
Garbis Dedeian a crescut artistic în umbra marilor saxofoniști americani — Sonny Rollins și John Coltrane îi erau repere declarate —, dar nu a rămas tributar imitației. A absorbit din ei ceea ce conta cu adevărat: disciplina sonoră, curajul de a duce o frază până la capăt, respectul față de ideea muzicală. Debutase la Festivalul de Jazz de la Sibiu în 1979, pe o scenă care în acei ani era unul dintre rarele locuri unde jazzul putea fi cântat și ascultat cu demnitate în România. De acolo a parcurs un drum lung — festivaluri în Germania, Franța, Italia, Austria, Egipt, colaborări cu Alexandru Andrieș și Nicu Alifantis, proiecte proprii precum Saxophone Summit. În 2003, formația de tineri pe care o coordona a primit titlul de Formația Anului la Gala Premiilor de Jazz a Radio România — o recunoaștere care spune ceva nu doar despre el ca interpret, ci despre el ca om care a investit în ceilalți.
Pe scena Sălii Radio vor urca, alături de Cătălin Milea, membrii Big Band-ului Radio România, dar și Sorin Romanescu la chitară și Florian Radu la trombon, foști colaboratori ai lui Dedeian, care aduc cu ei ceva ce nu se poate aranja sau nota — memoria vie a muzicii făcute împreună. Tânărul saxofonist Ștefan Coman reprezintă, la rândul lui, exact tipul de continuitate pe care Dedeian a cultivat-o toată viața. Proiecțiile video ale lui Marius Tudose vor completa seara cu un strat vizual care, atunci când e bine făcut, nu distrage, ci adâncește.
Concertul are loc în parteneriat cu Centrul Cultural Armean și Uniunea Armenilor din România — o prezență firească, pentru că Garbis Dedeian era român și era armean în același timp, cu toată bogăția pe care o aduce o astfel de dublă rădăcină. Numele său, singur, e un mic tratat de identitate.
Jazzul românesc are puțini eroi canonizați. Dedeian ar fi trebuit să fie printre primii. Poate că seara de joi e un pas în direcția asta.