DADAnoNON un scenariu de Ilinca Stihi cu texte de Tristan Tzara, Antonin Artaud, V.I.Lenin

0

 

Marti, 11 octombrie, ora 21.00 – DADAnoNON

 
 
Prima reprezentatie: 12 mai 2016, la Cricoteka, in cadrul Festivalului Culturii
Romane la Cracovia
DADAnoNON
un scenariu de Ilinca Stihi cu texte de Tristan Tzara, Antonin Artaud, V.I.Lenin
 
 
 
Distributia:
EA/NoNON: Cristina Florea
DA: Cristian Nicolaie
da: Dan Bordeianu
Regia: Ilinca Stihi
Scenografia: Imelda Manu
Video: Vlad Ioachimescu
Muzica si sound designul: Tom Brandus
Durata: 1 ora ( fara pauza)
Productie a Teatrului Nottara
 
 
Despre Dada, da’ daca asa ceva se poate
Acum douazeci de ani, cand se aniversau cu douazeci de ani mai putin decat in februarie
2016 de la intamplarea din strada zuricheza Spiegelgasse, de la numarul 1 (pentru a ramane in ton, ar trebui sa zic: cu doua sute saispe ani, opt ceasuri si sapte muste de rododendron, mai putin), in Sala cu oglinzi a fostului sediu al Uniunii Scriitorilor din Romania (inca o poveste dada si acest sediu fost, adica, din tara aceluiasi Moinesti), vicepresedintele de atunci al asociatiei (din
primul an de mandat interimar al lui Laurentiu Ulici), poetul Florin Iaru, cand i-a venit randul la
precuvantare, s-a urcat pe masa prezidiului prezentandu-si dosul asistentei. Gest-conferinta, ca sa zic asa. Evident, si mai potrivit ar fi fost ca intreaga lume aleasa de langa el, imbracata in costume de Moulin Rouge ori de Lacul lebedelor, sa faca acelasi gest, fara desuuri, ca dansatoarele de cancan din Peripetiile bravului soldat Švejk, din adancuri crescandu-le azalee si-n jur roind pasari musca si pasari ale paradisului, in ritm de imn national intonat de Sex Pistols. Altfel cum dada?
 
 
in definitiv (conform uneia dintre povestile despre inceputuri), firea dada inteapa cu varful
cutitului doar dictionare, nu fiinte traitoare. Åži este, cu certitudine, o fire a spectacolului, caci la
Cabaretul Voltaire happeninguri erau toate cele ce se petreceau, dupa o posibila definitie actuala
a termenului. Reactie spectaculara fata de un sir de spectacole oribile din vecinatatea imediata.
 
 
Inevitabil, etalonul este Tristan Tzara (Samuel Rosenstock, dupa registrele de stare civila) pe care
ar fi sa-l cunoastem de aici, din curbura Carpatilor, mai indeaproape (la fel si pe Marcel Iancu)
decat pe Hugo Ball si pe nevasta acestuia, Emmy Hennings, pe Jean/Hans Arp ori pe Richard
Huelsenbeck, cofondatori si reprezentanti ai unui spirit al vremii, mai degraba decat teoreticieni
gonflandu-se in academisme.
 
 
La nouasprezece ani, cand ajungea la Zurich, viitorul poet „trist in tara” lui (indiferent care
va fi fost aceea – familiei Rosenstock pare ca i se refuzase cetatenia romana) fusese martorul a
suficiente spectacole incepand, probabil, de la Moinesti, locul nasterii, pana in Bucurestiul anilor
premergatori si de inceput ai primului razboi mondial, pe unde trecuse ca licean pe la Sfantu Sava
si Mihai Viteazul. Probabil ca Moinestiul nu i-ar fi putut lasa decat o senzatie cam ca in Rondelul
orasului mic al primului lui mentor si sustinator, Alexandru Macedonski („Orasul mic te fura-
ncet/Cu ale lui tacute strade,/Cu oameni prosti, dar cumsecade,/Ce nici nu stiu ca sunt poet.”), iar
Capitala de pe Dambovita, mirosind deja a posibil razboi, pesemne ca era deja un vesmant, totusi,
incomod pentru cel ce pleca in Elvetia pentru studii de filozofie. 
Nu de alta dar, la jumatate de an de la lansarea primului manifest dada, Romania avea sa
intre in razboi. La drept vorbind, nici tara de adoptie de dupa conflagratie, Franta, nu avea sa-i
iasa in intampinare cu flori si covor rosu, programul poetului, caruia acum i-am spune de tip fuck
the sistem, atragandu-i diatribele unui Breton, dar si ale presei nationaliste de pe malurile Senei,
care puneau laolalta, intru morburi de respins, „dadaistii, negrii si metecii”. Minunata asociere
dorita insulta: in definitiv, in localul din Zurich se nastea altceva, la sfarsitul iernii lui 1916, o
desprimavarare in spirit care inevitabil avea, in cel mai bun caz, aparenta nastrusniciei si, in cel
mai rau, a atacului din partea unor corpi straini, malefici, iconoclasti. in solul provizoriu (experienta
a si fost declarata inchisa, dupa cativa ani, de chiar creatorii ei) al dadaismului au germinat, in
definitiv, toate experientele, experimentele si avangardele ulterioare, incepand cu suprarealismul
si, cred eu, incheind, pana una-alta, cu postmodernismul. Iar cei ce le sunt cetateni, inevitabil
universali, inevitabil oriunde meteci, inevitabil peste tot in raspar, si-au castigat dreptul de a
arunca in dictionar cu stiletul si de a fredona fara grija logicii, fie ea comuna ori academica: „la
chanson d’un bicycliste qui était dada de coeur, qui était donc dadaïste comme tous les dadas de
cœur”.
 
 
in prezent, vrand-nevrand, maestrii de acum un veac si-au luat locul in parkingul muzeal,
pe post de clasici, in special ai literaturii franceze. Pana in 1981, lui Tristan Tzara i se publicau, la
Paris, in patru volume, operele complete. Pe un deal al Meudon-ului, Jean/Hans Arp isi are un
minunat muzeu al carui custode, locuind la cateva strazi departare, e o romanca naturalizata in
Hexagon. Urmasi directi, precum Gherasim Luca, Benjamin Fondane, Brancusi ori Brauner apartin
si ei aceluiasi destin de varf al artelor, intru o similara stare de spirit. Activand, mai mult ori mai
putin direct, intr-ale politicii militante, actul lor esential a insemnat curatarea instrumentelor
artistice de toate soiurile de prejudecati si, cumva, chiar de ele insele prin ele insele.
 
 
EXTRASE DIN TEXT:
EA/Nonon: Incredibil! Chiar a aparut!
DA: Libertate: DADA
EA/Nonon: Incredibil! Na, ca ma iau emotiile. Am si fluturasi in stomac. Cred ca am si rosit.
DA: Strigat al durerilor crispate, impletire a contrariilor si a tuturor contradictiilor
EA/Nonon: Oare sa traversez?
da: DADA
EA/Nonon: Omuletul rosu sta tot acolo. Ca un strigoi intepenit.
DA: Tot ce e grotesc si inconsecvent: VIAȚĂ
EA/Nonon: Daca s-a stricat semaforul?
da: DADA
EA/Nonon: Asta trebuie sa fie.
da: DADA
EA/Nonon: Asteapta cuminte, ca si mine, in fata omuletului rosu. E exact cum mi-l imaginasem.
Inalt, cu pardesiu negru, marime medie, pantofii curati, sau cel putin, asa presupun. Nu vad pana
acolo si omuletul rosu de la pietoni ma impiedica in mod evident sa verific.
DA: Lume a inceputului de secol. Lume a inceputului de mileniu! Inceputuri!
EA/Nonon: As risca sa traversez, dar n-as vrea sa fac impresie proasta chiar asa, din prima. Nu…
E o minune! Asa cum minunile se intampla, clar! Deodata ce ai plecat, poti ajunge oriunde.
Oriunde. Aici, la Zurich, toti au ajuns bine. Vecinul de la opt, si-a gasit slujba stabila si buna: sofer
de taxi. Acasa era dirijor si radea tot blocul de el. O fosta colega a ajuns chelnerita. A terminat
economia deci chiar lucreaza in bransa. Eu? Cine stie? Poate o sa fiu, in sfarsit, casnica. Numai
la Zurich se-mplinesc visurile! O sa ma plimb pe strada, cu 3 copilasi blonzi, perfect occidentali, siatunci
sa-mi mai spuna cineva imigrant. Toata familia o sa ma invidieze! O sa le duc cadouri
scumpe! O sa-mi pot aduce pisica.. Ce bine ar fi.. Mor de dorul ei…
 
 
Argumentul regizorului:
Ceea ce imi doresc, este sa gasesc un limbaj artistic care sa faca dadaismul prezent, acum
si aici. Nu este un spectacol istoric. Mergand mai departe, in convingerea mea ca lumea moderna
este construita dupa toate bunele si relele lansate in manifeste de dadaisti, cred ca orice
spectator, care este prezent in timpul sau istoric, se va lasa purtat de universul literar, vizual,
sonor si teatral al spectacolului. Daca se-ntampla asta, informatia propriu-zisa va fi accesata
ulterior si cred ca se va asimila natural, intr-o intelegere fireasca a fenomenului si nu doar ca
urmare a unei curiozitati intelectuale.
in text exista un fel de motto, care se tot reia: „Ooo, lume a inceputului de secol! O lume a
inceputului de mileniu! Ooo, inceputuri!” E caracteristic anului 1916, secolului 20; e caracteristic
anului 2016, secolul 21? Se aseamana intre ele „inceputurile”?
Ilinca Stihi
 
 
Argumentul scenografului:
Conceptul meu scenografic contine imaterialitatea fiintei umane, cea din trecut si prezent,
hazardul, confuzia timpului istoric devenit timpul prezent si, nu in ultimul rand, sistemul simbolic
are sta la baza curentului dada.
Aceasta radiografie a umanitatii este creata printr-o suprapunere de planuri, aparent
imateriale. Evolutia volumelor, transparente total, este urmata gradat de alte suprafete gemene,
insa cu un nivel ridicat de opacitate. Cu fiecare pas facut, in profunzimea scenei, cu atat
opacitatea suprafetelor blureaza mai mult elementele aflate fizic in scena. Este o uzina cu
ramificatii complicate de tevi, prin care circula atat viata, cat si moartea; noi suntem cei care
decidem ce robinet deschidem si cat de neclar sau clar vrem sa vedem lucrurile din jur.
Formula de planuri multi-layer vrea sa provoace structura plata a suprafetelor translucide,
cu volumetria perspectivei imaginilor video, in cautarea unui alt tip de expresie. Decorul trebuie sa
se topeasca in imaginea digitala proiectata. Linii puternice de lumina, construite digital, vor
transporta viata prin tevile inerte si reci, indicand traseul eliberator sau uneori, ciclicitatea
destinului. Viata, natura, briza marii, suflul vietii, se afla undeva, in fundal, si par de neatins, insa
iesiri catre, exista. Actorii, obiectele reale, elementele de recuzita existente in scena se vor
reformula digital pe ecranele transparente, intr-o continua iluzie optica, mereu cu un nou sens, mai
profund, mai adevarat. 
Provocarea mea, la nivel conceptual, este aceasta si sper ca va ajunge in sufletul publicului
dornic de nou.
Imelda Manu
 
 
Argumentul muzicianului:
La un secol de existenta a curentului Dada, transpus prin acest spectacol intr-un prezent
nelinistitor, aducem in fata publicului protestul impotriva unei realitati absurde – dezumanizarea,
fie ca are ca provenienta ororile razboiului sau artificialitatea unei vieti institutionalizate.
Avand la dispozitie mijloace multimedia extinse – videoproiectie multi-plan, muzica si sunet
in surround – ne-am propus sa realizam un mecanism prin care publicul sa poata "plonja", la nivel
senzorial, catre starile si trairile individuale ale personajelor, precum si catre cele colective.
Astfel, muzica are o tenta severa si este prezenta ideea de depersonalizare a individului,
exprimata prin multiplicarea imaginii acestuia pe mai multe suprafete de proiectie. Acestea sunt
doar cateva dintre elementele folosite pentru a crea senzatiile pe care le dorim transmise.
Tom Brandus
Argumentul creatorului video:
Fiecare reintalnire cu Ilinca Stihi reprezinta pentru mine o experienta absolut inedita, un
periplu halucinant, pe carari inca virgine ale artei, si un prilej de a ma redefini ca post-producator.
Dupa ani buni de experienta in acest domeniu, exact atunci cand ajung la concluzia ca nu mai
apare nimic nou sa mi se ofere, sau cel putin nu la noi, daca suna telefonul si pe display apare
numarul Ilincai, stiu ca va urma o noua provocare de nerefuzat, un nou „proiect de cercetare”.
Relatia noastra, regizor/ post-producator, imi pare o retea complexa de viziuni artistice,
filosofice, religioase si politice fie aidoma, fie de sens contrar, fie convergente, fie divergente, dar
care, intotdeauna, ajung sa rezoneze in modul cel mai fericit. Chiar daca lucram la montajul unui
film, la sound design-ul surround al unei piese de teatru radiofonic, sau, in cazul de fata, la
maparea video tridimensionala si a pseudohologramelor, pe scena teatrului Nottara, un termen –
ce cred ca defineste perfect rezultatul colaborarii noastre indelungate, este colajul, de aceasta
data, unul neo-dadaist. DADAnoNON reinvie, dupa mai bine de un secol, cu ajutorul tehnologiei
moderne, mijloacele de expresie ale acestui curent.
Vlad Ioachimescu
 
 
REPERE BIOGRAFICE
Regizorul
linca Stihi a studiat Regie de Film la Academia de Teatru si Film din Bucuresti si din 2005
e regizor la Societatea Romana de Radiodifuziune. in 2013 a initiat alaturi de Atila Vizauer,
Redactor Șef – Redactia Teatru si Mihnea Chelaru, inginer de sunet – Redactia Teatru, primul
Festival International de Teatru Radiofonic din Romania, Grand Prix Nova. A primit pentru
productiile sale 7 premii internationale si premiul UNITER pentru cel mai bun spectacol radiofonic
al anului in 2013, e membra al juriului Festivalului International de Radio de la New York din 2013
si presedinte al juriului de teatru radiofonic in cadrul Festivalului Prix Marulic din Croatia in 2014,
unde sustine si un workshop intitulat ”Iluzia. O harta”. Semneaza regia versiunii suedeze a unuia
dintre spectacolele sale, produs de Radio Suedia.
in calitate de regizor de teatru, realizeaza Brand de Henrik Ibsen in spatiul bisericii
Luterane din Bucuresti, piesa selectionata de un juriu international sa reprezinte Romania la
Festivalul Ibsen de la Oslo. Au urmat, EMES, scenariu propriu dupa opera lui Mihail Sebastian
montat la Teatrul Maria Filotti din Braila (2007), CLOSER de Patrick Marber (2009), la Teatrul
Foarte Mic, Zana Zorilor, text original inspirat de povestea lui Ioan Slavici(2012) si Hainele cele noi
ale Printului, text original pentru copii (2013), montate la Teatrul Excelsior.
Autoarea scenariului si regiei acestei montari ii dezvaluie Mariei Sarbu gindurile sale despre O
lume a inceputului de mileniu si despre o aniversare istorica a avangardei romanesti. Va invitam
sa cititi in cele ce urmeaza despre intentiile acestui demers artistic, expuse chiar de Ilinca Stihi,
initiatoarea lui.
Maria Sarbu: DadaNoNon, acesta e titlul pe care l-ai dat scenariului ce sta la baza
spectacolului de la Teatrul Nottara. Ce te-a facut sa alcatuiesti acest text si sa il pui in
scena?
Ilinca Stihi: Constatarea unor similitudini surprinzatoare, legate de contextul politic, social si
cultural intre 1916 si 2016, m-a facut sa-mi doresc sa incep lucrul la scenariu. S-a evidentiat ca o
necesitate artistica, un fel de justa decantare a mesajului ce trebuie continut. Actualitatea, cel 
putin provocatoare a lumii in care traim, indeamna la nenumarate reflectii. Cred ca suntem intr-un
moment in care omul este indemnat mai mult ca oricand spre autoreflexivitate. La fel si societatile
si culturile-far. De asemenea, mi se pare important sa precizez ca scenariul a fost lucrat mult
inainte de evenimentele tragice de la Paris, de la finele anului 2015 si nu este, deci, in nici un fel,
rezultatul starii de spirit pe care acestea au generat-o. Și totusi, ideile vehiculate aici se integreaza
perfect problematicii acute, omniprezente recent.
 
 
M.S.: Ce surse stau la baza acestui scenariu scris de tine?
I.S.: Sursele sunt multiple. Pornesc, as putea spune, de la actualitatea imediata, asa cum ni se
arata ea prin intermediul canalelor internationale de stiri; ea se diversifica pe masura ce universul
cultural, atasat fenomenului DADA, intervine natural in constructia scenariului. Este o scriitura
atipica pentru ca la aceasta abordare indeamna spiritul insusi al lui Tzara. Pe de alta parte, am
fost mereu interesata de dramaturgia colajului literar, vizual sau sonor. Este un obiect de studiu
pentru mine si in acest demers. Spectacolul multimedia, in sine, lanseaza o provocare spre
intalnire si dialog ale formelor diferite de expresie artistica. Cred ca reprezinta o stilistica foarte
potrivita culturii acestui inceput de mileniu in care nu mai poti gandi univoc. Spatiul virtual a
deschis artele spre dialog, iar accesul tot mai larg al publicului la cultura tinde sa o
redimensioneze si reinterpreteze. De aici, frisonul apocalipsei care strabate mai ales
intelectualitatea lumii. De altfel, e o anxietate bine cunoscuta inceputurilor de milenii, acelor
momente de rascruce in timp, cand istoria pare sa traga adanc aer in piept pentru o noua
sarabanda.
M.S.: Atunci cand te-ai gandit la proiect, ai avut in vedere si un public anume caruia sa ii
adresezi spectacolul sau ai dorit ca publicul, indiferent de preferintele sale, sa cunoasca
sau sa inteleaga cate ceva despre curentul literar si artistic denumit dadaism, nascut acum
o suta de ani?
I.S.: Nu este o noutate ca istoria se repeta. Deja exista multe speculatii, in spatiul public, legate de
posibile asemanari intre prabusirea Imperiului Roman si reasezarea marilor puteri, cu sferele lor
de influenta, pe harta lumii astazi. Dar, dincolo de scenarii, se simte in aer vibratia schimbarii. Și
nu este o energie la nivelul unei singure generatii. Din motive diverse, secolul 20, inca de la
inceput, si-a declarat cu aplomb intentia inovatoare. E greu sa clasifici rezultatele multiplelor
miscari de reforma sociala, culturala sau politica. Societatea civilizata isi cauta cu siguranta
formula ideala de existenta, pe toate planurile. Cert este ca nu s-a oprit niciodata la o solutie sau
la alta. De aproximativ o suta de ani, teza este, insa, aceeasi: avem nevoie de altceva. Prin
abstractiunea sa, acest altceva primeste orice deziderat lansat cu pasiune in spatiul public, iar
toate demersurile impartasesc un element comun – vointa de a se desparti radical de orice s-a
facut pana atunci. Deci, dupa mai bine de o suta de ani de inceputuri, ne aflam in fata unui lung sir 
de despartiri, negari, contestari, un adevarat macel al oricarui postulat, indiferent de domeniul pe
care l-a vizat. O consecinta fireasca, de ordin psihologic, a unei asemenea experiente istorice este
individualismul in care ne-am retras, cinismul si manifestarea psihotica a intregii societati. Teoriile
diverselor conspiratii pun stapanire pe comunitati, aservindu-si cel mai accesibil mijloc de
informare in masa – spatiul virtual. Cautam, de fapt, explicatii ale esecului constant care pare deja
fatidic, insurmontabil si are atunci nevoie de un dusman pe masura. Daca ne desprindem, insa,
putin de context, poate tocmai atunci descoperim chimia regenerarii. Nasterea este un proces
dureros si sangeros. Implica exorcizari psihice, multa distrugere formala, combaterea poate
radicala a formei insesi, pentru a face loc noului. De aici replica ce revine obsesiv pe parcursul
intregului scenariu Ooo, lume a inceputului de secol! O lume a inceputului de mileniu! Ooo,
inceputuri! si care continua cu La inceput a fost cuvantul Ai!ca reactie la impuscaturile in rafala ale
unei mitraliere!
M.S.: Pe ce se pune accent in acest spectacol?
I.S.: E greu sa definesti un element anume, reprezentativ, pentru un demers artistic. Cred ca, din
punct de vedere stilistic, urmaresc identificarea punctului just de convergenta si dialog intre
diferitele arte. Astfel, teatrul, imaginea grafica si cinematografica, muzica si arta sonora si-ar da
mana, in mod ideal, pentru a crea un tablou pluristratificat. in perfecta concordanta cu tipul de
senzitivitate a omului modern. DadaNoNon isi doreste sa fie un spectacol cameleonic care, in
functie de atentia selectiva sau interesul intelectual propriu fiecarui spectator, sa ofere o alta
perspectiva a unui univers. Ma refer la universul liber de forma si prejudecati oferit de cultura
DADA. O cultura care ne este atat de aproape, in care traim zi de zi, fara sa constientizam acest
lucru. DADA este, cred, mai mult un mod de viata, decat doar un curent cultural. DADA reprezinta
masura vitezei, aplicata la orice: cotidian, politica, sentimente si idei. Colajul, care se construieste
dupa reteta dadaistilor, reda viata umana intr-o dimensiune fara extensie in distanta si timp si
astfel poate mult mai realista, decat aceea oglindita de marii artisti ai scolilor clasice.
M.S.: De fapt, ce fel de spectacol pregatesti publicului de la Nottara? La ce sa se astepte
spectatorii?
I.S.: Ideal ar fi sa nu intre nimeni in sala cu altceva decat dorinta de a participa la un spectacol.
Asta cu atat mai mult cu cat nu facem apel la repere culturale clasice. Orice preconceptie ar
insemna o baricada pe care corpul viu al spectacolului ar trebui sa o franga, spre libera
comunicare cu fiecare constiinta. De fapt, constiinta anume a spectatorilor este componenta
intima careia ne adresam. Pe toate palierele sale, pornind de la natura sa scriptica (scenariul) si,
adaugand, apoi, imaginea, teatralitatea sau muzicalitatea, spectacolul doreste sa trezeasca spre
un anume tip de asumare. Asumarea unei vocatii a omului modern spre construirea istoriei. Este o
misiune de la care este foarte periculos sa abdicam, cred. Scepticismul sau prudenta nu sunt 
argumente in fata unor generatii viitoare si, pana la urma, nici in fata ratarii personale. Confortabil
sau nu, traim un timp crucial, un moment de cumpana la nivel global si nu trebuie lasat in seama
ideologilor destinul viitorului individual sau al nostru, al tuturor ca societati diverse. Spectacolul
nostru poate ca este o inventariere a patimilor definitorii pentru ultima suta de ani, dar astfel el
devine si un avertisment pentru pericolul teribil cand ideile nasc uriase pasiuni.
M.S.: Ce ne poti spune despre echipa spectacolului; cum s-a inchegat?
I.S.: Echipa spectacolului s-a alcatuit de-a lungul timpului. Cu scenograful Imelda Manu si lightdesignerul
Gheorge Jipa am realizat primul meu demers teatral cu Brand de Henrik Ibsen, la
Biserica Luterana din Bucuresti. Initiativa acestei intalniri a avut-o marele regizor Catalina
Buzoianu, personalitate artistica pe care o admir enorm si care ne-a sugerat sa lucram impreuna.
Intuitia dansei a fost, evident, extrem de reala. De-a lungul timpului, diferitele proiecte nu au facut
decat sa ne descopere din ce in ce mai multe viziuni comune.
Vlad Ioachimescu este editor de film si mare pasionat de sunet si muzica. Ne stiam din facultate
si, intamplator sau nu, ne-am regasit si am lucrat spectacole sonore impreuna.
Tom Brandus este o personalitate a lumii muzicale cu care mi-am dorit de mult sa colaborez si, in
sfarsit, acest proiect a facut totul posibil. Ceea ce iubesc la aceasta echipa este imensa ei
diversitate. Fiecare vine cu ceva diferit in procesul de lucru. Cred ca acest lucru imi ofera un mare
avantaj.
M.S.: Ai absolvit Regia de Film, dar ai creat numeroase spectacole radiofonice, scriind la
acestea si scenarii; ai fost rasplatita cu premii prestigioase. Nu esti straina nici de scena de
teatru. Cum parcurgi calea intre teatrul radiofonic si scena?
I.S.: Sincer, nu prea stiu ce sa raspund. Eu cred in fiecare proiect in parte, fara sa-l consider de
teatru sau de film. Un regizor cunoscut international, dar al carui nume nu mi-l aduc aminte,
spunea ca exista o singura meserie: aceea de regizor; cumva, ma identific cu aceasta afirmatie.
De altfel, mari personalitati au glisat continuu intre teatru si film, de exemplu, fara sa simta ca
tradeaza vreun crez anume. Nu ma simt, nici eu, in mijlocul unui proces nefiresc. Cred ca, pe cat
experienta artistica se extinde, pe atat fiecare realizare in parte are de castigat. Am invatat enorm
lucrand spectacole sonore si invat continuu. Este un gen privilegiat pentru ca nu pare sa aiba vreo
miza la noi in tara. Cu atat mai bine. Linistea regizorului de spectacol sonor este binecuvantata.
Acolo am putut sa experimentez mult si sa-mi gasesc drumul. La aceasta s-a adaugat experienta
teatrala scenica si cinematografica. Unde sa se poata regasi mai frumos toate aceste aventuri,
decat simultan, intr-un spectacol multimedia. Poate ca aici trebuia sa ajung. 
 
 


Prezentarea actorilor
 
Cristina Florea
Cristina Florea a absolvit Facultatea de Teatru, Sectia actorie, in 2009, clasa profesor Doru
Ana. A obtinut si Masterul de Pedagogie, din cadrul aceleiasi facultati a Univeritatii Nationale de
Arta Teatrala si Cinematografica (UNATC), I.L. Caragiale, Bucuresti.
De la absolvire, Cristina Florea a activat atat in sfera teatrului independent – Godot Café
Teatru, Teatrul de Arta (Bucuresti), cat si in teatre de stat, din Capitala si din tara. A colaborat cu
regizori consacrati: Victor Ioan Frunza, Cristi Juncu, Petre Bokor, Diana Lupescu, Cristian
Dumitru.
Talentul sau este completat si de calitati de dramaturg; Cristina Florea a scris piesa
intitulata Cineva ca tine care se joaca, in prezent, la Godot Café Teatru.
Cristian Nicolaie
A absolvit Academia de Teatru si Film din Bucuresti in anul 1994 si s-a format profesional
sub indrumarea profesorilor sai, Dem Radulescu si Dinu Manolache
La inceputurile activitatii sale artistice, a jucat in spectacole montate de regizorii Dan Micu
si Silviu Purcarete (Teatrul din Ramnicu Valcea), iar aceste intalniri au fost definitorii pentru
evolutia sa profesionala. A dat viata multor personaje, ce apartin unor tipologii diferite, la Teatrul
Nottara, la Teatrul Excelsior, ca si pe alte scene din tara. Are creatii si in filme, la Teatrul TV, la
Teatrul Radiofonic, lucrand cu importanti regizori.
Prezenta impozanta, abordarea introspectiva, vizibil meticuloasa a rolurilor, dar si ludicul,
care isi face aparitia in cele mai neasteptate momente, dar intotdeauna potrivite, l-au recomandat
pentru a face parte din distributiile celor mai diverse spectacole, colaborand cu numerosi regizori de referinta: Piateta de Carlo Goldoni, Emigrantii de SÅ‚awomir Mrożek si Noaptea marilor sperante de Tudor Popescu, toate in regia lui Silviu Purcarete, Lapusneanul si Svejk in spatele frontului,
ambele dramatizari de Dan Micu, care semneaza si regia acestora, Trei surori de A.P. Cehov, in regia lui Dinu Manolache, Concurs de frumusete de Tudor Popescu, in regia lui Gheorghe
Marinescu, Cabaret de Fred Ebb, in regia lui Dinu Manolache, Miresele capitanului, dupa Plaut, in  regia lui Petre Bokor, Opera de trei parale de Bertolt Brecht, in regia Dianei Lupescu.
 
 
Nuantarea subtila si precizia cu care isi contureaza personajele sunt marca stilului sau de joc.
Dan Bordeianu
Dan Bordeianu a studiat Actoria la Academia de Teatru si Film din Bucuresti – astazi
UNATC, clasa profesor Mircea Albulescu, absolvent al promotiei 1999.
Asa cum marturiseste el, o intalnire importanta a fost aceea cu regizorul Catalin Naum – un
exceptional profesor al multor actori de prim-plan, din generatii diferite. Acesta i-a fost mentor,
inca din anul I de facultate, cand incepe sa activeze si la Teatrul Studentesc Podul, trupa condusa de Naum – veritabil laborator teatral.
Pentru atasamentul sau fata de Teatrul Nottara, care l-a consacrat, pentru simpatia pe care
i-o arata multe categorii de public, el a fost ales ca, pe parcursul anului 2014, sa reprezinte
institutia in relatiile cu publicul si presa, in calitate de ambasador onorific.
 

 

Sala:George Constantin

Share.

Leave A Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.