În ultimii ani, incinerarea a devenit practic o modă. În fapt, este alternativa la clasica înmormântare, având pentru unii mai multe avantaje decât alte metode. Părerile sunt încă împărțite când vine vorba de acest subiect. Cert este că agențiile funerare includ și acest serviciu în lista lor, iar cei care o preferă sunt din ce în ce mai mulți.
Înmormântările, o privire în timp
Despre înmormântări se menționează și în culturile vechi ale popoarelor precum babilonienii, perșii sau egiptenii. Rămășițele umane erau îngropate și din motive necesare de a ține la distanță cine știe ce boli și transmiteri. Și grecii erau adepți ai acestor metode, însă în cazul lor se punea mai mare accent pe conceptul religios. Aceștia credeau că sămânța trebuie să se întoarcă în pământ. În egală măsură, grecii aveau și practica arderii corpurilor.
Despre incinerare se menționează că era o practică posterioară înmormântării. Cel care ar fi stârnit un ritual din asta se pare că a fost însuși Hercule, așa cum spun legendele. Acesta s-ar fi incinerat singur, pe muntele Oeta, pentru a se înălţa prin propria sa flacără, către Zeus. Exemplul său a fost urmat și de alți eroi precum Patrocles sau Miseniu.
Dar această idee perpetuată nu a ținut numai de copierea unui gest, ci mai degrabă de a face acest lucru pentru că exista groaza față de sufletele celor morți, de rătăcirea lor. Totuși, practica de ardere dispare treptat pe măsură ce creștinismul își face prezența și se extinde.
La ora actuală, încă există cele două practici, deși mai populară și frecventă este înmormântarea clasică. Motivele invocate de a merge pe ideea de incinerare se referă la un concept social, de ordin psihologic sau sentimental, însă mai puțin religios.
Înmormântarea, între religie și dorință
Prin legea firii, este inevitabilă moartea. Știm despre ea, ne pregătim pentru acest pas. Însă modul în care decidem rostul trupului este o chestiune ce împarte lumea în două. Din punct de vedere religios, există în Geneza mențiunea faptului că trupul trebuie să fie îngropat: „până când te vei întoarce în pământul din care ești luat, că pământ ești și în pământ te vei întoarce.”
O altă legătură a faptului că trupul trebuie îngropat este dat de episodul morții lui Hristos însuși. După răstignire acesta a fost îngropat. Iată deci, omenirea ar trebui să urmeze acest exemplu.
Așadar, contestată de biserică și reprezentanții săi, incinerarea este văzută din acest punct de vedere ca o împotrivire de a urma calea dictată întru numele Domnului. Asta nu împiedică însă ca servicii funerare de incinerare să funcționeze. Ce-i drept mai mult în orașele mari există o astfel de opțiune, întrucât crematorii nu există oriunde.
Incinerarea scurtează vădit tot ce ține de slujba de înmormântare. De asemenea, rare sunt și cazurile în care cineva, chiar și din familie, este puternic îndeajuns pentru a participa concret la eveniment. Așadar, odată adus la crematoriu, defunctul are parte de momentul de despărțire. Arderea în sine se realizează controlat și în mediu special amenajat, rămânând ca cenușă să fie oferită familiei. Doar fumul negru ce urcă spre cer mai rămâne dovada momentului.
Deși unii consideră că incinerarea este o metodă mai sigură, mai igienică și chiar și mai economică, gândirea tradiționalistă a românilor nu permite ca un astfel de eveniment să ia locul festinului specific înmormântărilor. Chiar dacă efectul în sine, de descompunere în pământ sau de ardere în crematoriu, aduce același rezultat până la urmă și doar sufletul rămâne nemuritor, varianta brutală de a interveni asupra procesului de „dispariție” a corpului uman face obiectul unei dispute continue. De amintit spre exemplu, povestea morții lui Sergiu Nicolăescu: deși se spune că ar fi fost dorința acestuia de a fi incinerat, vocile celor care judecă spun că soția trebuia să îi ofere șansa unei înmormântări creștine.
Cert este că agențiile funerare sunt îndeajuns de ofertante pentru ca indiferent de preferințele pe care le are publicul, să existe varianta mulțumitoare de fiecare dată. Dacă se alege varianta de incinerare, tot va mai fi nevoie de articole specifice, de pregătirea decedatului, de sicriu și așa mai departe. O diferență rămâne mai degrabă modul de păstrare a rămășițelor, cenușa fiind ținută într-o urnă.