Golden Dragon a tinut neaparat sa demonstreze ca, in Bucuresti, multe restaurante incep bine si se strica precum varza primavara. Servirea a fost sub orice critica, cu un nevinovat binevoitor care scapa totul din mana, uita ce-i ceream sa aduca, intarzia, etc. (asta era chelnerul!). Mancarea a excelat prin lipsa gustului. Frunzele de telina parca era lujeri de porumb furajer, fasolea de conserva, ciupercile de iarna mustind de apa… Somonul picant a fost acceptabil, desi nu m-as intoarce acolo pentru el. De fapt nu m-as intoarce pentru nimic in lume. Merci, Golden Dragon! M-ai trimis inapoi la slinul din Vasile Lascar (Templul Soarelui). * * * Cam asta a fost cu chinezii, dar… daca iti iei inima in dinti si treci de vanzoleala obisnuita a Caii Floreasca dinspre Stefan cel Mare, poti avea surpriza descoperirii unei elegante discrete. Terasa linistita, aranjata simplu si cu gust, interior rafinat si linistitor. Se vede ca s-a investit in finisaje de calitate. Mancarea e foarte buna, bucatarul pasionat avand si un talent artistic pe care-l foloseste din plin la prezentarea mancarurilor. Gnochi in sos de trufe albe cu gust de paradis… Daca Italia ar avea mai multi bucatari ca cel de aici ar putea redeveni ce a fost Roma antica, subjugand popoare nu prin sabie, ci prin vraja gustului. Desertul a fost usor ca un vis, ornat cu o coloana de zahar ars ce se inalta din farfurie dand fiori oricarei femei receptive la simboluri. 😉 Asta a fost la Ristorante Quadri, unde am sa revin pentru a ma convinge mai pe indelete sperand ca nu a fost un foc de paie pe altarul gastronomiei bucurestene.
Locatie: CreamSideratii
Trending
- „Ode to a Master” și spiritul lui Garbis Dedeian – concert-omagiu
- Momentele frumoase merită trăite cu o vedere impecabilă și fără efort
- Gala Premiilor Radio România Cultural – diplomele vor purta semnătura Ioanei Nicoară
- Întoarcere la sacru: o seară italiană la Sala Radio
- YEN de Anna Jordan, premieră 9G la TNB
- Cum sa iti protejezi finantele personale
- Concert de Paste: Marea missa de Mozart
- „Ceasu’ și cămașa miresii” – Nunta ca pretext pentru adevăr