Cele mai cunoscute mituri despre sofat si soferi

0

Sa fii un sofer bun nu inseamna doar sa manevrezi autovehicule bine. Trebuie sa ai un comportament adecvat la volan, sa cunosti regulile de circulatie, sa ai o buna orientare in spatiu si, nu in ultimul rand, sa stii sa faci distinctie intre realitate si fictiune si sa nu asculti sfaturile din „folclorul” auto.

Clarificam in randurile urmatoare cele mai cunoscute mituri despre sofat si soferi!

Sunt batranii mai predispusi la accidente grave? Daca sunt cauciucurile umflate peste valoarea presiunii recomandate, masina consuma mai putin? Scade concentrarea in trafic daca asculti muzica in masina? Citeste in continuare si afla raspunsurile la aceste intrebari!

Mit: Persoanele in varsta care conduc autovehicule pe drumurile publice provoaca mai multe accidente grave. Fals!

Un studiu al Institutului pentru Siguranta Autostrazilor (IIHS) din America arata ca soferii de 70 de ani sunt mai putin susceptibili de a fi implicati intr-un accident fatal decat soferii cu varsta intre 30 si 50 de ani.

Varstnicii sunt soferi prudenti, comparativ cu celelalte categorii de varsta, poarta centura de siguranta, respecta limitele de viteza si au tendinta de nu conduce sub influenta alcoolului.

Datele statistice si studiile de specialitate din mai multe tari arata faptul ca soferii varstnici sunt suprareprezentati in accidentele produse la viraje in intersectii si sunt subreprezentati in accidentele ce implica pierderea controlului volanului, viteza excesiva sau conducerea sub influenta alcoolului.

Mit: Daca asculti muzica in timp ce conduci, atentia la volan are de suferit. Fals!

Un studiu publicat de Asociatia Americana de Psihologie in jurnalul Psihomuzicologie: Muzica, Minte si Creier, a chestionat 140 de tineri adulti privind modul in care sunt captivati de muzica in timp ce conduc. In mod paradoxal, cei mai multi dintre respondenti (80%) au sustinut ca nu numai ca este dificil, dar uneori este aproape imposibil pentru ei sa se concentreze asupra traficului si a conditiilor rutiere fara muzica.

Aproape toti soferii (97%) declara ca asculta melodii scurte in calatoriile lungi, iar 65% redau muzica „cu ritm rapid” in timp ce conduc spre locul de munca.

Peste doua treimi (76%) asculta melodii dance „ eliberatoare” atunci cand sunt calatoresc spre o destinatie de vacanta, 90% asculta muzica „optimista” in drum spre o petrecere.

Asadar, multi soferi cred ca muzica ii ajuta sa se concentreze mai bine in timpul condusului.

Mit: Pasagerii din spate nu au nevoie de centura de siguranta, deoarece sunt mai in siguranta in spate. Fals!

De ani de zile exista acest mit, conform caruia locurile de pe bancheta din spate sunt mai putin periculoase decat cele din fata. Cu toate acestea, adevarul este ca pasagerii pot avea de trei ori mai multe sanse sa moara intr-un accident daca nu poarta centura de siguranta pe bancheta din spate.

Motivul? Spatiul mare disponibil. Testele de impact arata ca pasagerii care nu poarta centura pe bancheta din spate sunt predispusi sa „zboare” in sus si in jos si peste scaunele din fata lor. Aceasta inseamna ca multi pasageri de pe bancheta din spate ajung sa se ciocneasca cu volanul sau cu bordul cu o forta extrem de mare. Pasagerii de pe bancheta din spate se pot ciocni si cu cei din fata, provocand ranirea ambelor parti. Asa ca asigura-te ca pasagerii tai poarta centura si pe bancheta din spate!

Mit: Cauciucuri umflate peste valoarea presiunii recomandate = consum mai mic. Fals!

Daca presiunea in pneu este mai redusa decat valoarea nominala, consumul va creste (in general, pierderea cu un bar a presiunii din cauciuc duce la cresterea consumului cu circa 5%). Dar asta nu inseamna ca o presiune mai mare decat valoarea nominala va duce la scaderea consumului.

In cazul umflarii cauciucului peste limita admisa, disconfortul la rulare va creste, iar sansele unei explozii de cauciuc cresc si ele.

Un alt efect negativ al umflarii cauciucului peste limita admisa este scaderea aderentei, mai ales la viteza mare, deoarece suprafata de contact dintre pneu si carosabil va scadea.

In concluzie, nu umfla pneurile peste valoarea nominala, deoarece siguranta la rulare este compromisa.

Mit: Masinile rosii sunt mai des oprite de politie. Fals!

Acesta este unul dintre cele mai persistente mituri atunci cand vine vorba de soferie. Nu exista date si nicio baza stiintifica care sa sustina afirmatia ca automobilele rosii primesc mai multe amenzi decat masinile de orice alta culoare.

Nu s-au facut studii pentru a valida cu succes aceste afirmatii sau pentru a produce dovezi care sa favorizeze aceste mituri. Culoarea masinii este irelevanta, iar persoanele care incalca legea au sanse egale de a fi trase pe dreapta si de a fi amendate indiferent de culoarea masinii.

Concluzia!

Fii cu bagare de seama la sfaturile provenite din „folclorul” soferilor. Incearca sa intelegi care este ratiunea si explicatia din spate. Miturile si sfaturile proaste duc la probleme mai mult sau mai putin costisitoare sau chiar la situatii foarte grave pe sosea.

Articol oferit de: Scoala de soferi Dicu din Bucuresti.

 

Share.

Leave A Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.