JOS PALARIA

Ma intrebam zilele trecute daca in jurul Universitatii exista cafe-baruri si pentru studenti. Am incercat sa enumar locurile cunoscute din zona si nu gaseam nimic.
Spatiul e mic, discret. Poti sa ai o “jena” doar daca ai peste 1,80 (dar nu e cazul) sau cine stie ce probleme cu urcatul treptelor extrem de inguste. Mesele au banchete ca de tren si in seara asta sunt ocupate aproape toate cu tineri care  par a fi foarte simpatici. Media de varsta e in jur de 22 de ani, asta daca adun si varsta mea.
M-am asezat la masa cea mai mica, exact in fata scarii, loc de unde vedeam chelnerul, care surprinzator nu parea deloc obosit chiar daca urca si cobora treptele de 20 de ori pe ora. Am comandat  Mocha caramelate, cafea cu ciocolata calda si lapte si frisca si am primit imediat, Lavazza.
E cald si ma dezghet treptat ascultand interesata despre ce mai vorbesc studentii “din ziua de azi”. Din pacate singura conversatie la care sunt pe care o aud cu sau fara voia mea este dintre doi tineri, se pare eminenti. Amesteca cuvinte in romana si engleza si vorbesc despre management clasic si modern, despre stoc activ si pasiv despre carti virtuale si fizice. Adica nimic despre excursii sau fete, despre petreceri sau restante, despre romane sau concerte. Asa se vorbea pe vremea mea. Situatia nu e asa dramatica, pentru ca la masa cealalta se rade copios si sigur nu cercetarea in economie le-a provocat ilaritate.
In camera in care stau un televizoar fixat pe MTV, muzica house si pe tavan o palarie. Si fara sa fie dedicat unei anumite categorii de varsta, peretii sunt plini cu fotografii inramate cu actori si secvente din piese de teatru. Fiecare actor are si un mic autograf in care-ti raspunde la intrebarea “ce inseamna teatrul pentru sine”. Pentru ca intrebarea exista  incerci sa raspunzi si tu la ea. In cazul in care n-ai vazut destul cat sa stii un raspuns, cu siguranta-ti vei dori s-o faci. In concluzie, de la “Jos Palaria”, pasii ar putea sa te indrepte catre o sala de teatru.