Sala Radio găzduiește miercuri, 17 decembrie 2025, de la ora 19.00, un eveniment de excepție: celebra mezzosoprană Ruxandra Donose, una dintre cele mai apreciate artiste lirice ale generației sale la nivel internațional, revine în fața publicului bucureștean într-un concert dedicat repertoriului baroc, alături de Orchestra de Cameră Radio, sub bagheta dirijorului britanic Jonathan Bloxham.
Programul serii propune o incursiune sonoră în universul expresiv al barocului, incluzând lucrări semnate de Vivaldi, Händel, Purcell, Corelli, precum și popularul „Cantique de Noël” de Adolphe Adam – un preambul rafinat pentru atmosfera festivă a sfârșitului de an.
Reputată pentru interpretările sale în repertoriul mozartian și cel liric francez, Ruxandra Donose a adăugat în ultimii ani noi dimensiuni artistice prin abordarea unor roluri dramatice din literatura germană. Succesele sale includ interpretări remarcabile în roluri precum Kundry (Parsifal) alături de Sir Simon Rattle și Filarmonica din Berlin, Sieglinde (Die Walküre) cu Orchestra Filarmonică din Londra și Vladimir Jurowski, Fricka (Inelul Nibelungului) la Geneva, Elektra (Orest) la Opernhaus Zürich și Staatsoper Wien, sau Judith (Castelul Prințului Barbă-Albastră) cu Orchestra Simfonică din Bamberg.
Printre aparițiile sale recente se numără debutul la Teatro dell’Opera di Roma în rolul Calpurniei în premiera mondială a operei Julius Caesar de Giorgio Battistelli, sub conducerea lui Daniele Gatti, precum și interpretarea rolului Laura în La Gioconda la Grange Park Festival, alături de tenorul Joseph Calleja.
În paralel cu activitatea sa lirică, Ruxandra Donose este prezentă constant pe marile scene de concert ale lumii, colaborând cu ansambluri precum Philharmonia Orchestra, BBC Scottish Symphony Orchestra, Filarmonica Cehă, Westdeutscher Rundfunk, London Philharmonic, între multe altele. Repertoriul său recent include Simfonia a IX-a de Beethoven, La mort de Cléopâtre, Das Lied von der Erde, Requiem-urile de Mozart și Verdi, Les nuits d’été sau Stabat Mater de Rossini.
Concertul va fi condus de dirijorul britanic Jonathan Bloxham, o prezență apreciată pe scenele europene și internaționale. Recent, acesta a apărut la pupitrul unor ansambluri precum Royal Philharmonic Orchestra (Londra), Orchestra Simfonică din München, Salzburg Mozarteumorchester. Bloxham este Director Muzical al Teatrului din Lucerna, dirijor principal pentru Nordwestdeutsche Philharmonie (Germania) și dirijor principal și consilier artistic al London Mozart Players.
În ultimele stagiuni, a fost invitat de orchestre de prestigiu precum London Philharmonic, NDR Elbphilharmonie, Tokyo Symphony, Hallé Orchestra, BBC Symphony și BBC Philharmonic, Belgian National, Residentie Orkest, Tonkünstler-Orchester Wien, Trondheim Symphony sau Philharmonic Brass.
Cariera sa de dirijor a început în 2016, în calitate de dirijor asistent al City of Birmingham Symphony Orchestra, sub îndrumarea Mirgăi Gražinytė-Tyla. Anterior, Bloxham s-a afirmat ca violoncelist, cu un debut important la Filarmonica din Berlin în 2012. Educația sa muzicală include Școala Yehudi Menuhin, Royal College of Music și Guildhall School of Music and Drama, iar formarea în dirijat a avut loc sub coordonarea unor maeștri precum Sian Edwards, Michael Seal, Nicolas Pasquet și Paavo Järvi. Este fondator și director artistic, de 17 ani, al festivalului Northern Chords din Newcastle-upon-Tyne.
Data: 17 decembrie 2025
Ora: 19.00
Locul: Sala Radio, București
Protagoniști:
Ruxandra Donose – mezzosoprană
Jonathan Bloxham – dirijor
Orchestra de Cameră Radio
Pentru informații suplimentare despre bilete și acces, vă rugăm să consultați platformele oficiale ale Radio România sau website-ul Sălii Radio.
