Totu’ de “fier forjat”

0

Pe strada asta ploua tare. Pentru ca situatia este aceiasi si pe celelalte, visez la un spatiu cu mese, cu oameni, cu caldura, cu cafea. Teoretic sunt in locul unde as putea sa le gasesc pe toate. Ar trebui chiar sa pot alege. Au trecut, totusi 10 minute lungi si ude de cand colind pe strazile adiacente Lipscaniului si nu gasesc prea multe variante: o pittzerie, un fast food, teatru de comedie, apoi cotesc pe Smardan. Strada pare de nerecunoscut. Dale noi de beton, cladiri renovate ( nu toate, mai e de lucru).  Se pare ca incepe sa recapete destinatia de odinioara. Aici a fost cel mai vechi hotel din Bucuresti: 1820. O cafenea, apoi alta si la cativa metrii in fata o reclama care ma face sa ma hotaresc sa mai accept cateva picaturi de ploaie. Pe spotul luminos scrie Arcade Cafe. Deschid o poarta ca o fortareata, merg pe un hol cu randuri de scaune parcate si ajung in fata unei usi pe care incerc insistent sa o clintesc. Printr-un perete de sticla vad niste mese. Sunt si niste flori.
Cu siguranta nu din lipsa de vitalitate n-am deschis-o ci trebuie sa fie incuiata, mi-am spus incercand sa fortez pentru ultima oara clanta. In momentul acela, o doamna nervoasa apare pe  treptele circulare din dreapta. Ce vreti? Unde vreti? A, la cafenea? E urmatoara usa doamna si ma conduce trantind zgomotos poarta fortareata-n urma mea.
Mai am doi pasi pana la adevarata intrare.
Da. E cald, sunt mese, sunt oameni, sa vedem daca voi avea si cafea. O lumina maronie, intr-un decor cu maro si fier forjat. Ma gandesc ca cea mai potrivita nuanta pentru o cafenea e una cafenie si ma joc asociind o culoare fiecarei destinatii – (roz-cofetarie, galben-pittzerie…)
Apoi ma asez, la masa "fier forjat" pe  scaunul "fier forjat", sub cel de-al doilea candelabru "fier forjat". Pereti de caramida, tencuiti aleatoriu in ovale ingradite. Nelipsitul gramofon – asezat pe un dulapior contemporan lui. Deasupra fierul de calcat cu jar pe-o policioara cu de toate: amfore, velociped, fier, etc. Toate in miniatura.
Brusc, pe masa mea apare un bol cu covrigei asezat la repezala de un chelner care fuge catre alta masa. Inteleg ca sunt din partea casei si ma servesc linistita sperand intr-o reaparitie a lui cat mai rapida. "Asteptati in liniste", ma gandesc si sigur nu as fi facut nici o conexiune la "tacere", daca in acest loc cu oameni si caldura ar fi putut fi posibila comunicarea. Muzica e foarte tare. Ritmuri de discoteca la intensitatea carorara se pare ca  ocupantii locurilor vecine s-au adaptat. In cateva minute chelnerul reapare la fel de grabit si reusesc sa-i comunic "pe un ton ridicat" ce-mi doresc sa beau: caffe latte. Tot alergand apare si comanda mea in cateva minute. Cand beau vad roz-cofetarie. E mai dulce ca o caramea. Nu m-a intrebat nimeni cat zahar imi doresc si-l caut pe  chelner incercand sa remediez lucrurile cu o cafea amara. Alearga probabil impartind "miere" si la alte mese. Sunt intradevar multe alte mese. In stanga incaperii unde ma aflu gasesc un culoar care face legatura cu ceea ce am putea numi "salonul", o incapere mare, la fel de mult maro si fier forjat, dar mult mai friguroasa. Un hibrid cu tavan de sera si pereti de crama si cu multe ghivece de flori. Vad si usa pe care incercam insistent sa o deschid si ma intorc fara chelner la "dulceata" cafelei mele-Illy. Mai stau cinci minute, platesc si cobor pe Smardan unde constat cu bucurie ca nici macar nu mai ploua. Sa se fi indulcit oare si vremea de la cafeaua mea?

Locatie: CreamSideratii

Share.

Leave A Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.