A trecut în neființă, la vârsta de 70 de ani, compozitorul și pianistul Mircea Tiberian, una dintre cele mai strălucite și influente personalități ale jazzului românesc contemporan.
Pentru cei care l-au ascultat, Tiberian nu a fost doar un muzician, ci un constructor de lumi sonore, un explorator al tăcerilor dintre note, un artist care a făcut din improvizație o formă de gândire.
În peste cinci decenii de activitate, a susținut mii de concerte în țară și în străinătate și a semnat peste douăzeci de albume ce rămân repere de originalitate și rafinament. Muzica sa, când caldă și introspectivă, când experimentală și neliniștită, a cuprins un spectru vast — de la gospel și blues, la rock&roll, muzică contemporană și improvizație liberă.
Printre cele mai apreciate creații ale sale se numără albumul Looking Forward to the Past (2020, Fiver House Records), o meditație muzicală asupra timpului, memoriei și identității.
Dincolo de scenă, Mircea Tiberian a fost o forță fondatoare. A inițiat și condus prima secție de jazz și muzică pop din România, în cadrul Universității Naționale de Muzică din București, formând generații întregi de artiști care duc mai departe spiritul libertății creative. Pentru mulți dintre discipolii săi, Tiberian a fost nu doar profesor, ci un model de integritate și curiozitate artistică.
De-a lungul carierei, a fost distins de șase ori cu Premiul pentru compoziție de jazz al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România, dar adevărata sa recompensă a fost mereu dialogul viu cu publicul.
A participat la numeroase festivaluri internaționale, a fost director artistic, curator și inițiator de proiecte multimedia în care muzica se întâlnea firesc cu poezia, teatrul sau filmul.
Mircea Tiberian a fost, de asemenea, eseist și autor de carte, un spirit contemplativ care a privit muzica din interiorul ei, căutând mereu esența. Volume precum „Sunetul de referinţă”, „Domeniul muzical, o lume cu patru dimensiuni” sau „Magister musicae în ţara surâsului” conturează portretul unui gânditor rafinat, care a înțeles arta ca pe o formă de cunoaștere.
Astăzi, odată cu plecarea sa, scena românească pierde un maestru, iar jazzul – un vizionar.
Dar sunetul lui Mircea Tiberian rămâne: în memoria celor care l-au ascultat, în spiritul celor care i-au fost studenți, în liniștea de după ultimul acord, acolo unde muzica nu se sfârșește, ci continuă să respire.