O shusta cu peshtii

0

Pe la Silver trecusem si luna trecuta si nu m-am speriat nici atunci de zidurile negre de la intrarea de pe Gabroveni, nr. 20, strada numita vara – Strada de vara. Eram cu o prietena cam decoltata si frigul din interior m-a facut sa cred ca strada de vara se transforma iarna in "strada de iarna", iar caldura este inchisa sa nu modifice caracteristicile anotimpului. Acum aflu ca m-am inselat. E cald.
La intrare ai doua optiuni. Fie urci scarile din fata si mergi in camera albastra, fie le urci pe cele din stanga si ajungi in camera rosie. In oricare te-ai duce vezi peretele despartitor de caramida, cu trei acvarii incastrate si cu pestisori mici si translucizi. Pereti la fel de chicios pictati sunt si intr-un loc si-n altul. Doar imaginea difera. La rosu- esti in Romania, cladiri vechi din Bucuresti, cu strazi atat de pustii incat, daca n-ar fi amplasat cate un automobil de epoca pe ici pe colo, ai crede ca in secolul trecut orasul era nelocuit.
La albastru ai plecat in Grecia. E o camera cu mare si cu cer desenat pe pereti. Mai sunt si cateva tablouri la fel de artificiale ca frunzele din plastic care le acopera. In fine. Nu pentru arta am venit eu aici. Vreau o cafea sa ma trezesc. Din pacate se pare ca am intrat intr-un loc mai adormit ca mine. Scaunele sunt ridicate pe mese, desi e deschis si nu e nici un alt client…Doar eu si chelnerul. Oricum, dragut. M-a servit imediat si a facut eforturi sa-mi procure si micul dejun, in lipsa bucatarului plecat la piata.
Despre muzica nu pot sa spun nimic pentru ca de cand stau aici singura cu cafeaua mea, n-am auzit decat bolborositul aparatelor de oxigen din acvarii. Pacat ca pestii sunt muti.
M-am mai uitat la "mare" si la pestisori, am tras cu ochiul prin acvariu si la camera vecina. Tot nimeni. Tocmai cand voiam sa plec din prea multa singuratate, la albastru a urcat un domn. M-a salutat cu respect, de parca m-ar fi stiut de mult si am inceput o conversatie ca in gara. Amandoi cu fata la tablou. Voia o ciorba de burta. La matineu. De grabit nu se grabea, pentru ca "trenul pleca abia la noapte". Am vorbit despre oras si meserii si despre oameni buni si oameni rai si cand chelnerul a sosit cu ciorba aburinda ne-am oprit. "trebuie sa fie foarte buna ciorba asta la nouazeci de mii", a spus, a sorbit o lingura si-am auzit un "oauuu, de dorul fragilor, mananci si cozile. Nu e ca-n Ardeal." Si a continuat sa soarba in tacere, deranjand poate doar pestii din acvariu. Eu am plecat.

Locatie: CreamSideratii

Share.

Leave A Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.