La Cena

0

 

Dupa-amiaza relaxanta si-un pranz minunat – restaurantul italienesc "La Cena", adica cel despre care s-a spus in nenumarate randuri ca ar fi "cel mai bun restaurant italienesc" din Bucuresti.Terasa e misto aranjata, are o atmosfera agreabila si chiar am fost placut surprinsi de echilibrul realizat (consider ca nimic nu e intamplator) intre zgomotul de afara si ambientul relaxant si de reproducerile gen banner outdoors cu "Cina cea de taina" de pe pereti/gard… Nice try!
Cam atat de "bine"… urmeaza surprizele din cele mari!

Am inceput diplomatic cu un fresh destul de acrisor dupa gustul meu, apoi am lovit direct la tinta, cu urmatoarea cerere: levrek pe pat de ierburi aromate.
Suna de-a dreptul interesant, dar, spre "amuzamentul" nostru ulterior, doar suna, caci patul de ierburi aromate se transformase, dupa bucataria italieneasca (SIC), intr-o tocanitza de dovlecei si rosii in care se pierduse un amarat de levrek, oprit din crestere violent pe la varsta adolescentzei.

Pe langa tocanitza respectiva n-au mai incaput si condimente, iar ierburile aromate dac-or fi fost (desi nu le-am simtit prin baltoaca legumicola aferenta), s-au lasat doborate de suculentza vajnicelor patlagele.
Inteleg ca bucatarul a avut grija mare de ficatul nostru, dar levrekul (peste alb, sarmanul) e destul de fad neajutat de artificii culinare (a se citi condimente).
Desi s-ar fi vrut filetat, defunctul levrek a lovit post mortem in cavitatea mea bucala, nevinovata in fapt, fiindca am avut neplacuta surpriza de a gasi oase, si nu putine!
Noroc ca mama ursitoare m-a inzestrat cu atentie distributiva; daca ramaneam cu ochii atintiti la bannerele cu Isus de pe pereti, sau la cele maximum 3 ierburi aromate din platou, era foarte probabil sa nu le observ (oasele), si .. cine stie ce review cu tenta negativa scriam…

Aaa, sa nu uit de o alta duda! Cand am comandat levrekul am fost asigurati de chelnerul care se ocupa de noi, ca pestele nu vine cu nici pic de garnitura si ca-mi recomanda o portie de orez. Nu mare ne-a fost mirarea cand am descoperit platoul plin cu rosiile si dovleceii mai sus amintiti. Tot raul spre bine, orezul (pregatit in stil rissotto) fiind cea mai reusita piesa din tot ce-am comandat pe-acolo. Ce inseamna sa ai ospatari buni!

Si ce credeti? Ca ne-am invatat minte?… neahh!
Ne-am dezmeticit un pic, si am rechemat meniul "La Cena" pentru a ne infrupta din renumitele deserturi "facute in casa" si astfel ne-am oprit asupra unui tiramisu.
Un singur lucru bun am sa spun despre aceasta experienta culinara. Gustand din acest desert muuuult prea insiropat, baltind in suc/sirop propriu, mi-am adus aminte cu nostalgie de vremurile cand, copil fiind, incercam, spre disperarea parintilor, sa-mi descopar talentele gastronomice. Cred ca am spus destul cu asta!

Servirea "La Cena" a fost in limitele firescului. Admirabil efortul vizibil al chelnerului de a fi amabil si de a se face folositor prin recomandarea bucatelor! Dar banuiesc ca, dorind sa nu se desprinda din peisaj, din gafe nu iesea.
Sa va mai zic si de baie? pff…
Inca ma confrunt cu intrebarea: ori baia e prea mica, ori sunt eu prea mare!? Sigur sigur dilema in care ma aflu e mare rau, iar baia pentru pitici.
Preturile sunt pe masura pretentiilor dar invers proportionale cu calitatea (levrek pe pat de ierburi aromate (a se citi mini-patlagele si dovlecei) – 46 ron!!!).
"La Cena" – Amin!

 

Locatie: CreamSideratii

Share.

Leave A Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.