Heritage si anvelopa frantzuzeasca

0

Dupa vestea care arata ca, pana si la mica romanica, impostura cea dulce si mult incercata de unii are picioare mai scurte chiar decat Shakira, prea-indonezienii flamanzi de la Bojo au tras storurile, maturand podeaua cu dosurile, spre fericirea si incantarea multor tzepuitzi, un nou star horeca e mediatizat pana peste poate prin cercurile ”subtziri”: Heritage!
Totul a inceput, intr-o tristetze ce s-a vrut timida, prin incercarea de rezervare pe care am incercat-o intr-o sambata, la orele 14:15 fix.
Telefonul suna de doua ori si aud vocea dulce a unei june aspirante la titlul (ce nu ma indoiesc ca in curand va sa vie) de femeie.
-Restaurant Heritage, buna ziua!
Tac 2-3 secunde, asteptand sa vad abordarea unui restaurant care are website (in lucru, ce-i drept) cu extensia .eu, sperand sa aud, ca la marile hoteluri, si speech-ul in engleza. Pauza lunga si profunda- Iau taurul de coarne si cer o rezervare; cam in 20 minute. Si incepe distractia. Vocea placuta imi spune sa astept putin si o aud strigand (cu o putere pe care nu i-o banuiam), parca testandu-si bojocii cei tineri, dupa un domn care se pare ca intrase deja intr-o binemeritata siesta. Dat fiind ca indaratnicul domn nu se dadea vederii, adolescentina interlocutoare ma paraseste fara preaviz si ii aud tocurile inalte indepartandu-se (barbatii cunosc cum suna pasul de toc cui pe glezna fina si tanara).
De departe, ca dintr-un vis, deslusesc o mica discutie dupa care inaltele tocuri revin si-mi comunica verdictul: ne pare rau, dar ultima comanda este la 14:10. Aham, zic, am intarziat 5 minute. Da, zice bojocica mieros, avem un break pana la 19:00. Daca doriti, puteti face rezervare pentru atunci.
Scurtand vorba, pentru ca de aici incolo rezervarea a curs firesc, sarim o mica felie de timp si ajungem in fatza restaurantului pe la orele 20:00. Parchez pe la Gradina Icoanei, pentru ca restaurantul nu are parcare si ma intorc la pas spre intrare. In fatza portii un security guide imi arunca o privire destul de intrebatoare si superioara (nici nu eram imbracat la patru ace, asa ca l-am iertat). Contrar asteptarilor mele mi-a spus si buna seara. Curtea e misto amenajata, cu partea stanga a intrarii definita de o pubela de gunoi nou noutza, ultimul tip (.eu probabil, ca si website-ul). Intru pe o usa superba si vad doua fete tzutzy imbracate in negru, cu fuste scurtutze dar in limita bunului simtz, cu pantofii cui pe care mi-i inchipuisem mai devreme. Zambitoare si dragalashe de-am uitat pana si de mina afghanistanica a security-ului de la poarta. Ma saluta (amandoua) iar una dintre ele imi spune sa o urmez.
Cu toate ca stiam sigur ca e vorba de o plimbare doar pana la masa rezervata, imaginatia mi-a servit pretz de cateva secunde un snapshot dintr-o fantezie erotica scurta, in timp ce-i urmam fustitza ce tresarea stanga dreapta urcand scarile din lemn masiv.
M-a condus la masa, mi-a urat o seara placuta si a disparut, spre linistea cordului meu suprasolicitat. Masa rezervata mie era la etaj, pe terasa, la nefumatori. Pentru vajnicii tragatori din trabuc, pipa sau, de ce nu, obisnuita si modesta tzigara fiind rezervata zona parterului. Muzica, un cool jazz placut, m-a facut sa ma relaxez, chiar daca scaunul, usor incomod, nu m-a ajutat prea mult.
Mesele sunt cam inghesuite, maximum 40-50 cm intre scaunele meselor vecine, ceea ce mi-a dat posibilitatea sa ascult pana si shoaptele cuplului cu care impartzeam terasa.
Dupa vreo cinci minute a venit ospatarul si mi-a lasat un meniu, eu cerand un fresh de portocale. Pana sa ma lamuresc cu meniul a venit o fatuca sfioasa care mi-a pus pe masa un foie gras pe care l-am refuzat politicos.
A venit fresh-ul, am comandat un Cappuccino de legume si trufe si o portie Creveti pe pat de orez cu lemongrass.
N-am asteptat putin pana sa vina mancarea, asa ca m-am plimbat putin (nestingherit de nimeni, staff-ul de la etaf fiind inexistent) prin incaperile superbei vile si nu m-am putut distra copios (inca odata) pe tema celor 1.5 milioane de euro investitie. Chiar pe podeaua terasei, travertinul crapat si golurile dintre bucatile de gresie ce ”rupeau” ornamentele m-au cam deranjat vizual.
Pe pereti tronau niste fotografii ieftine,(cu o fata de vreo 20 de anishori pozata din diverse unghuiri) prinse pe bucati de polistiren la randul lor lipite de perete cu silicon, intr-o chestie ce s-ar fi vrut galerie. Cea mai din dreapta reprezentare a junei se saturase de atarnat in silicoane si lipsea (cazuta fiind), ceea ce mi-a dat posibilitatea de a examina tehnica de lipire.
Am trecut-o la categoria experientze utile pentru casa si gradina.
Cateva dulapuri de pe coridoare erau intredeschise lasand sa se intrevada vesela, fetzele de masa, servetelesi niste sticle depozitate pe aceleasi rafturi.
La baie am ramas uimit de fereastra murdara (nici macar urmele de la ultima zugraveala nu erau indepartate), de pisoarul care arata un ieftin impardonabil (din acela mic, avand clasicul push-button cu stravechea bulina albastra in mijloc).
Pe scurt un pisoar de scoala generala sau liceu.
Pe peretii de sticla ce separau tronul de spalator un individ mai obsedat sexual decat mine avusese o dizertatie pe tema femeii. Am citit cateva randuri si am inceput sa caut din priviri standul cu reviste porno care ar fi trebuit sa incununeze la nivel vizual textele de pe pereti. Lipsea. Asta m-a facut sa gandesc ca poate textul nu era destinat a fi un preludiu la o masturbare trista, ci vreun inceput de eseu; si m-am intrebat (in perversitatea pe care mi-o recunosc):
ce-o fi fost scris in toaleta femeilor…?
Mi-am stors creierii cateva secunde, n-a iesit nimic, si am catalogat situatia ca fiind nerezolvabila si de aprofundat.
In vreme ce eu inspectam etajul in cautarea unor placutze basesciene pe care sa gasesc ceva in genul ‘Aici au fost investiti 1.5 milioane? (vezi ?Aici sunt banii dumneavoastra’), bucatarul David Contant vedea stele Michelin batand, cu telul probabil, al meu de legume cappuccino. Si-a venit cappuccino si-a fost acceptabil. N-o sa-l mai comand vreodata fiind cam ciudatzel, dar asta e chestie de gust: chiar nu a fost rau.
Si-au mai trecut 15 minute si-au venit crevetii. Si m-am bucurat: aratau foarte bine!
La aspect si prezentare nota 10/10.
Patul de rissotto bine facut, gust de nota 9/10.
Crevetii din patutz nu m-au impresionat (7/10)
Lemongrass-ul a carui aroma o doream combinata cu crevetii, visand la indepartata Thailanda, a sosit sub forma unei linii subtiri de lemongrass uscat(probabil de la plic) combinat cu ulei de masline.
Una peste alta ”the main course” are nota 5/10.
Cand in meniu spui Creveti cu lemongrass e inadmisibil sa pui un praf de iarba amestecat cu ulei si sa te speli pe maini.
O nota foarte proasta si referitor la piperul de pe masa, care era statut in recipient de ceva timp. Oare un bucatar care zice ca a lucrat la restaurante cu stelaje Michelin nu cunoaste diferenta intre piperul proaspat macinat si cel tzinut pe masa cateva saptamani sau poate luni de zile?
Intre timp vecinii mei de masa faceau fatza unei alte probleme pe care nu ma abtzin in a o cataloga drept mitocanie din partea unui restaurant: vinul rosu servit rece!
Ospatarul l-a mai si intrebat pe domnul care servise paharul de vin (care costa 40RON, printre altele) daca i-a placut. Respectivul domn i-a raspuns, prea amabil, ca e bun el (vinul), dar parca nu trebuia sa fie racit inainte de servire, temperatura optima fiind in jur de 18 grade C. Raspunsul a fost: ne cerem scuze, dar a fost sticla pusa la rece de dinainte! De mentionat ca aceeasi anomalie tampita mi-o semnalase o prietena care fusese cu 2-3 saptamani inainte si careia i se spusese ca ”Vinurile sunt tinute la noi in beci si asa e in beci, frig.” (LOL).
Deh, abordari in functie de imaginatia fiecarui ospatar.
La desert am cerut sa-mi fie recomandat ceva, si dupa ce-am spus raspicat de cateva ori ca nu vreau inghetzata(starea gatului nu-mi permitea) am convenit sa iau un Crumble de pistache si shorbet?
Vine minunea de desert si constat cu stupoare ca shorbetul era de o racitura care mi-a agresat dantura, gatlej si stomac simultan.
Cei de la Heritage au un cult pentru racituri, se pare ca.
Altfel gustul nu era rau, cu exceptia unui magiun care statea la baza esafodajului si care era de un acru intzepator.
Nota a venit foarte repede, cu cappuccino scris ”cappucino”.
Doua bulioane a fost distractia, ceea ce inseamna vreo 60 euro pentru o ceasca de cappuccino de legume, un sir de 6 creveti, un desert si-un fresh de portocale.
N-ar fi mult, daca intr-adevar totul ar fi de inalta clasa, dar nu e asa nici pe departe.
Am cautat pe internet numele ”vestitului” chef David Contant: rezultatele erau doar de pe site-urile romanesti ce au preluat/copiat
un articol din Evenimentul zilei. La ce restaurant inclus in ghidul Michelin o fi lucrat? Pe ce post? Nu se stie, ca pamantul!
Nicio stire de pe nici un site de specialitate nu aduce vreo referire la acest domn. Daca-mi arata cineva cum ca a fost Chef la un restaurant inclus in catalogul Michelin (nu ajutor sau cine stie ce alt bagator de seama), promit sa-mi cer scuze public.
La fel si cu ”contele” Dimitri Brun. Nici macar o referire la acest nume cu exceptia celor din evz. Si vin si ma intreb: cum naiba un conte a carui mama a detinut hoteluri pe coasta de azur vine in Romania ca manager de restaurant?
Investitie de 1.5 milioane de euro (poate daca au cumparat vila), bucatari cu experienta in ”restaurante Michelin” fara referinte publice si manager de restaurant un conte care vine in Romania (chipurile) pentru ca aici ”simte” o energie care-l mobilizeaza?? 🙂
Sa radem sau sa plangem?
Concluzia: Din al 13-lea salariu probabil, cativa ”bancheri” secondati de oameni din ”inalta societate” si din media, s-au gandit sa faca un cuibar Gainii cu oua de aur.
Au incropit ad-hoc un CAR tziganesc si tzup: s-a ouat un restaurant!
Dar mult trambitzata stea Michelin vireaza, in chip jalnic, spre o anvelopa re-eshapata(dar, atentzie, de marca!).

Locatie: CreamSideratii

Share.

Leave A Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.