Classa di T se detaseaza la mare distanta de majoritatea restaurantelor de lux. Terasa e un mic Eden, cu multa verdeata foarte bine echilibrata prin niste statuete care nu arata rau deloc, cu iarba multa si bine ingrijita, un gard viu ce izoleaza vizual si in mare masura si fonic. Umbrelele sunt de mare clasa si au plantati chiar niste arbusti de sorginte mediteraneeana (ma inreb ce-or face cu ei la iarna?). Totul arata ca scos din cutie, parca nu e in Bucuresti. Inauntru totul arata aristocratic, cu toate finisajele scumpe, sclipind de curatenie si baia cu instalatiile sanitare de ultima generatie, nu ca la alte restaurante cica de lux, dar in care fitzele sunt jalnic temperate cu dotari de buget redus.
Mancarea este foarte buna, servirea buna si rapida, in ciuda faptului ca ospatarii nu se ridica la nivelul aspectului locului. Si aici e vorba de atitudinea lor de baieti care ies in gradina si vorbesc tare, schimband impresii despre te miri ce probleme existentiale or mai avea la varstele lor. Ceva nu se leaga intre ei si felul in care arata restaurantul: n-au clasa!
Am luat o salata cu ceva andive si gorgonzola, si aici intervine surpriza emisiunii: gorgonzola. De ce surpriza? Fiindca ospatarul cel negricios si putin agresiv in atitudine mi-a adus farfuria pe care se odihneau in centru vreo 8 italience rotofeie de-un alb imaculat precum laptele proaspat, sectionate pe jumatate cam prin dreptul pubisului. Din descriere nu stiu daca v-ati dat seama, dar papilele gustative nu v-ar fi lasat nicio sansa sa
gresiti: erau gogoloaiele clasice de mozzarela! L-am chemat eu pe ospatarul cu mica cicatrice pe frunte, nu sa-i cer socoteala, sarmanul de el, ca habar n-avea, dar sa-l pun in tema, macar.
Zic: domnule, asta e gorgonzola?
Zice: da. Si era destul de convins.
Zic: parca gorgonzola e sarata foc si are si ceva mucegai albastrui, asta e alba si sarea e ca pentru hipertensivi.
Raspunde, deja putin nesigur, dar plin de dorinta de a ma pune la punct: va spun sigur ca avem un bucatar care in niciun caz n-ar face din astea.
La acest argument n-am avut ce replica; am spus: bine, daca asa sustii dumneata… si-am mancat in continuare.
Culmea e ca nu era rea nici gaselnita aia cu mozzarela, dar nu era in mod evident gorgonzola din meniu.
Felul doi am luat o rosioara cu ierburi mediteraneene (nu cele din gradina), care a fost impresionanta. Fileul de rosioara purta un brau de Pancetta, si un sos excelent echilibrat intre eleganta si savoarea exotica a condimentelor vechii mari interioare romane. Deasupra fileului se odihnea o ramura de rozmarin proaspat. Cred ca mai mult de-atat nu se poate.
Asta e Classa di T, unde omul, din pacate, n-a sfintit locul, ci dimpotriva. Pentru ca, indiferent cat de multi bani s-au investit, nici chiar superbele amenajari nu pot ridica o mozzarela la grad de gorgonzola. Iar ospatarul care, in loc sa ia farfuria si sa mearga la bucatarie si sa anunte bucatarul despre problema, el fiind in mod evident depasit de diferenta dintre branzeturi, a preferat sa-si foloseasca "puterea" de persuasiune. Nu stiu ce ma face sa cred ca bucatarul si-ar fi prezentat scuze pentru greseala si-ar fi reparat-o cumva. Spun asta fiindca cine gateste o rosioara in stilul ala absolut superb n-are cum sa vrea sa-si dea cu firma-n cap intr-un mod atat de ieftin.
Oricum, e cel mai luxos restaurant din Bucuresti la ora actuala, iar preturile sunt mici pentru ceea ce ofera. Sa-i dea Dumnezeu succes!
Locatie: CreamSideratii
