Mașina este extensia ta și cea care te ajută să îți duci la îndeplinire task-urile de peste zi, așa că, dacă posibilitatea de a deveni pieton nu este pe lista ta de activități, atunci trebuie să ai grijă să faci schimbul de ulei auto la timp. În caz contrar, autoturismul tău va fi afectat și vei suferi atât din punct de vedere financiar, cât și al mobilității.
Uleiul este vital pentru a asigura sănătatea motorului mașinii tale și funcționarea acesteia la capacitate maximă. Acest tip de lubrifiant are rolul de a elimina sau a reduce frecările ce apar între suprafețele componentelor în mișcare.
Unul dintre rolurile acestui tip de ulei auto este de a lubrifia pistoanele cât timp acestea se deplasează în interiorul cilindrilor. În cazul în care acesta este mult prea ars sau insuficient, frecarea dintre componente conduce la producerea unui nivel crescut de căldură. Din acest motiv, acestea pot ajunge să se sudeze între ele.
Pentru a te asigura că eviți defecțiunile ce pot apărea la nivelul motorului în lipsa unei lubrifieri corespunzătoare, va trebui să schimbi uleiul mașinii la intervale regulate. În caz contrar, praful, funinginea și toate celelalte reziduuri produse prin funcționarea motorului se vor acumula și recircula în motor, prin valva de siguranță.
Totodată, trebuie să știi că uleiul murdar este gros și abraziv, motiv din cauza căruia va produce uzură rapidă între componentele motorului mașinii tale. Aditivii din ulei (anti-rugină, anti-fricțiune sau detergenții cu rol de curățare a componentelor motorului) se vor deteriora, iar lubrifiantul nu-și va mai putea îndeplini rolul în totalitate.
Indiferent de tipul de autovehicul pe care-l conduci, trebuie să știi că schimbul de ulei auto se face după aproximativ 10.000 de km.
Iată câteva defecțiuni care pot apărea dacă nu respecți intervalul recomandat pentru a face schimbul de ulei auto:
-
supraîncălzirea motorului – în această situație, motorul autoturismului tău nu va mai funcționa eficient, iar componentele sale se vor uza mult mai repede;
-
defecțiuni la nivelul segmenților;
-
uleiul încorporează anumite particule ce vor ajunge apoi în circulație – acest proces va determina creșterea vâscozității uleiului până în momentul în care circulația lui va deveni imposibilă. Îm această situație, va fi nevoie să se intervină de urgență;
-
defecțiune gravă a motorului, imposibil de remediat – acest lucru te va afecta considerabil și din punct de vedere financiar, deoarece singura variantă pentru remedierea problemei va fi înlocuirea motorului cu altul nou.
Cât de dificil este schimbul de ulei auto?
Acest proces nu este unul dificil, însă de preferat ar fi să fie realizat de un mecanic auto. Acesta va efectua schimbul într-un mediu controlat, unde există o rampă. În plus, uleiul vechi poate fi extrem de dăunător mediului înconjurător, motiv din cauza căruia nu trebuie să se scurgă pe pământ, ci trebuie dus la un service auto, de unde să poată fi colectat de firme specializate în preluarea deșeurilor toxice.
Alege produse de calitate superioară, din gama automag.ro, și asigură-te că schimbi uleiul la intervalul indicat, astfel încât să menții sănătatea motorului mașinii tale pentru o perioadă cât mai îndelungată de timp. Bucură-te de călătorii la volan fără surprize neplăcute!