Durata unei zile pe altă planetă a sistemului nostru solar depinde de două concepte diferite:
Ziua siderală: timpul în care planeta face o rotație completă de 360° în jurul propriei axe.
Ziua solară: timpul care trece de la un prânz la altul (până când Soarele ajunge din nou în același punct pe cer). Pe Pământ, ambele sunt aproape identice (~24 de ore), dar pe alte planete diferența poate fi uriașă.
Spre exemplu, in cazul in care ai impresia că ziua ta de luni durează o eternitate, stai să afli ce se întâmplă pe Venus, unde o singură zi siderală se întinde pe aproximativ 243 de zile pământene, ceea ce înseamnă, practic, că o zi venusiană este mai lungă decât un an venusian, care durează doar 225 de zile terestre. Da, ai citit bine. Pe Venus, anul se termină înainte să apuce să se facă ziuă. Iar dacă asta nu ți se pare suficient de bizar, adaugă și faptul că planeta se rotește în sens invers față de majoritatea celorlalte planete din sistemul solar, deci dacă ai sta cumva pe suprafața ei topită și acoperită de nori toxici de acid sulfuric, ai vedea Soarele răsărind la vest și apunând la est. Minunat.
Mercur stă și el bine la capitolul ciudățenii. O zi siderală pe Mercur durează aproximativ 58,6 zile pământene, dar din cauza combinației dintre rotația sa lentă și orbita sa rapidă în jurul Soarelui, o zi solară completa, adică intervalul de la un răsărit la următorul, ajunge la circa 176 de zile terestre. Practic, dacă ai locui pe Mercur și ai vrea să prinzi două răsărituri de soare, ai fi bătrân până atunci. Asta in cazul in care nu ai fi deja mort, dat fiind că temperaturile oscilează între minus 180 și plus 430 de grade Celsius în funcție de partea planetei pe care te afli.
Marte, în schimb, este planeta care seamănă cel mai mult cu Pământul în privința asta; o zi marțiană, numită sol, durează 24 de ore și 37 de minute, ceea ce a făcut ca inginerii de la NASA să aibă nevoie de ceasuri speciale când coordonau misiunile roverelor Curiosity și Perseverance, pentru că programul lor de lucru aluneca zilnic cu aproape 40 de minute față de ora pământeană. Sună a nimic, dar după câteva săptămâni ajungeai să lucrezi în mijlocul nopții după ora locală. Interesant mod de a experimenta jet lag fără să pleci nicăieri.
Jupiter, cea mai mare planetă din sistem, compensează dimensiunea colosală printr-o rotație uluitoare. O zi pe Jupiter durează doar aproximativ 9 ore și 56 de minute, ceea ce îl face cel mai rapid rotitor dintre toate planetele. Viteza asta de rotație este atât de mare încât planeta s-a turtit vizibil la poli, diametrul ecuatorial fiind cu aproape 9.000 de kilometri mai mare decât cel polar. Imaginează-ți o planetă atât de grăbită să se rotească încât și-a schimbat forma.
Saturn urmează un ritm similar, cu o zi de aproximativ 10 ore și 33 de minute, deși oamenii de știință s-au chinuit ani buni să stabilească asta cu precizie, pentru că planeta nu are o suprafață solidă de pe care să poți măsura rotația direct, iar straturile atmosferice diferite se mișcă în ritmuri diferite. A trebuit să se analizeze câmpul magnetic și oscilațiile radioului emis de planetă pentru a ajunge la o valoare acceptabilă, iar misiunea Cassini a rafinat considerabil aceste măsurători înainte de a-și termina misiunea în 2017.
Uranus este alt caz special, pentru că axa sa de rotație este înclinată la aproape 98 de grade față de planul orbital, adică stă practic culcat pe o parte. Asta înseamnă că polii săi primesc lumina solară direct timp de aproximativ 42 de ani, urmat de 42 de ani de întuneric, ceea ce face noțiunea de zi și noapte să capete un sens complet diferit față de ce înțelegem noi. Rotația lui Uranus durează în sine circa 17 ore și 14 minute, dar experiența unui ciclu luminos complet la poli se măsoară în decenii.
Neptun, cel mai îndepărtat dintre planetele clasice, se rotește în aproximativ 16 ore și 6 minute, deci o zi neptuniana este mai scurtă decât una pământeana, ceea ce pare contraintuitiv pentru o planeta aflată atât de departe și de rece, minus 214 grade Celsius în atmosfera superioară. Neptun a fost descoperit în 1846 prin calcule matematice, chiar înainte de a putea fi observat direct, pentru că perturbațiile orbitale ale lui Uranus indicau existența unui corp masiv în apropiere; asta rămâne unul dintre cele mai interesante momente din istoria astronomiei.
Concluzia, dacă e musai sa fie una, este că sistemul nostru solar este o colecție de ciudățenii temporale, în care intuițiile noastre cotidiene despre ce înseamnă o zi nu valorează absolut nimic.