Munca de la birou rămâne unul dintre principiile pe care multe firme din România se bazează. Din punct de vedere logistic, acest lucru înseamnă și dedicarea resurselor unor aspecte esențiale precum curățenia, iar trendul evident este acela de a externaliza aceste servicii. Acest lucru se întâmplă, pe de o parte datorită numărului mai mare de prestatori de servicii din această zonă, iar pe de alta, din avantajele pe care firmele care deja le utilizează le-au experimentat deja și pe care le poți descoperi mai jos.
Costurile mai reduse cu forța de muncă
Până acum, pentru a avea un birou curat, o firmă trebuie sa angajeze cel puțin o persoană. Pentru multe societăți, aceasta era adeseori o problemă din punct de vedere al timpului alocat căutării, iar apoi intervievării mai multor persoane pentru a ocupa un singur post. Acum, dacă ești în căutarea unor servicii de curățenie în București, de exemplu, a devenit mult mai simplu să apelezi la o firmă specializată cu care poți încheia o convenție sau la care poți face un abonament și ai scăpat de costuri cu salariul și produsele de curățenie necesare.
Flexibilitatea serviciilor
Atunci când apelezi la o firmă specializată în servicii de curățenie, precum Bucharest Professional Cleaners SRL, vei beneficia de flexibilitate din mai multe puncte de vedere. Unul este cel al costurilor, după cum se vede mai și mai sus: poți opta pentru un abonament în care să fie incluse:
- zilele în care se face curățenie;
- numărul de persoane care vin la curățenie, în funcție de mărimea firmei;
- orele în care se face curățenia.
De asemenea, poți apela la același servicii și în cazuri speciale, precum curățenie înaintea unor întâlniri importante de afaceri, vizite externe sau chiar renovări.

Personal pregătit și echipamente profesionale
Dacă ar trebui să angajezi chiar și un om pentru curățenie, oare cât timp ți-ar trebui să îl formezi și ce echipamente ar trebui să cumperi pentru ca acesta să își poată face bine treaba? Câteva săptămâni cel puțin. Acesta este unul dintre lucrurile pe care mulți proprietari de clădiri de birouri l-au înțeles deja: firma specializată înseamnă personal gata de lucru și echipamente profesionale, care nu sunt deloc ieftine.
De asemenea, o firmă de curățenie va folosi întotdeauna produse profesionale, standardizate pentru fiecare spațiu în parte, astfel încât sa nu pericliteze sănătatea angajaților.
Un mediu mai sănătos, angajați mai fericiți
Curățenia la locul de muncă este esențială pentru sănătatea angajaților, dar și pentru fericirea acestora. Cum ar fi dacă fiecare persoana când ajunge la birou trebuie să își înceapă ziua ștergând praful sau aspirând podelele? Probabil că nu prea bine. În schimb, când ajung într-un loc în care se simt în siguranță, nu doar că se vor simți bine, dar vor fi și mai productivi, ceea ce nu poate fi decât benefic pentru angajator.
Chiar dacă fiecare firmă este unică în felul ei, atunci când vine vorba despre curățenie, toți oamenii de afaceri știu că aceasta nu se negociază. Iar atunci când se poate face la costuri reduse și fără a întrerupe activitatea angajaților, avantajele externalizării acestui serviciu devine una dintre cele mai bune afaceri.
